De cat calciu avem nevoie, zilnic, în functie de varsta

This is the default single post custom subtitle

De cat calciu avem nevoie, zilnic, în functie de varsta

De cat calciu avem nevoie, zilnic, în functie de varsta

 

Toată lumea ştie că avem anevoie de calciu pentru  a ne spori rezistenţa oaselor. Nu toţi ştim, însă, că şi circulaţia sanguină este îmbunătăţită dacă nu există deficit de calciu în organism. În plus, calciul ne ajută şi inima să funcţioneze bine. Dr. Tarek Nazer, chirurg ortoped la Clinica Masaya, ne  spune ce trebuie să mâncăm pentru a nu avea deficit de calciu şi de câte miligrame din acest mineral are nevoie, zilnic, fiecare dintre noi, în funcţie de vârstă.

lipsa de calciu in oase

 

„Perioada în care organismul uman are cea mai mare nevoie de calciu este copilăria pentru a facilita o bună creştere a oaselor. Din acest motiv, copiii trebuie să mănânce zilnic lactate, mazăre, fasole, linte, broccoli, spanac, portocale, caise, nuci, migdale, smochine, peşte, orez etc. Până la vârsta de trei ani, un copil trebuie să primească, din alimente şi/sau suplimente alimentare, circa 500 mg de calciul pe zi. Până la vârsta adolescenţei, aportul zilnic de calciu trebuie să fie de 800mg,  iar după aceea, până spre vârsta de 18 ani, necesarul creşte la 1200 mg de calciu/zi şi trebuie menţinut în jurul acestei valori şi la maturitate”, explică dr. Tarek Nazer, chirurg ortoped la Clinica Masaya.

 

tarek nazer clinica masaya

De ce au femeile nevoie de mai mult calciu decât bărbaţii

“Toată lumea ştie că organismul femeilor are nevoie de mai mult calciu decât cel al bărbaţilor. În special pentru a preveni apariţia osteoporozei şi a crampelor musculare, dar şi pentru a trece mai uşor peste perioada menstruală. Evident, să nu uităm importanţa vitaminei D, ce ajută la asimilarea calciului în organism. Ideal ar fi să petreceţi cât mai mult timp în aer liber, sub razele soarelui, pentru  a beneficia de vitamina D naturală însă, la recomandarea medicului, puteţi recurge şi la suplimente. De asemenea, pe durata  sarcinilor, organismul femeilor are nevoie de un aport şi mai mare de calciu, circa 1500 mg/zi, atât pentru buna dezvoltarea a fătului, cât şi pentru menţinerea stării de sănătate a mamei”, recomandă dr. Tarek Nazer.

clinica masaya

Add comment


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.